Capital și ideologie
Toate societăţile umane trebuie să-și justifice inegalităţile: trebuie să le găsească motivaţiile, fără de care ansamblul edificiului politic și social ameninţă să se prăbușească. În acest sens, ideologiile trecutului, dacă le studiem îndeaproape, nu sunt mai nebunești decât cele din prezent. Doar prin demonstrarea multitudinii de traiectorii și de bifurcaţii posibile putem să ne punem întrebări despre fundamentele propriilor noastre instituţii și să luăm în considerare transformarea lor. Plecând de la date comparative de o amploare și de o profunzime inedite, această carte retrasează într-o perspectivă deopotrivă economică, socială, intelectuală și politică istoria și devenirea regimurilor inegalitare, de la vechile societăţi trifuncţionale și sclavagiste până la societăţile postcoloniale și hipercapitaliste moderne, trecând prin societăţile proprietariste, coloniale, comuniste și social-democrate. În ciuda abordării hiperinegalitare care s-a impus începând din anii 1980–1990, Capital și ideologie caută să demonstreze că lupta pentru egalitate și pentru educaţie, nu sacralizarea proprietăţii, este cea care a permis dezvoltarea economică și progresul uman. Trăgând învăţăminte din lecţiile istoriei globale, ne putem detașa de fatalismul care a hrănit derivele identitare actuale și ne putem imagina un socialism participativ în acest secol XXI: un nou orizont egalitar de cuprindere universală, o nouă ideologie a egalităţii, a propietăţii sociale, a educaţiei și a împărtășirii cunoașterii și a puterilor.
Thomas Piketty, născut în suburbia pariziană Clichy pe 7 mai 1971, este unul dintre cei mai importanţi și apreciaţi economiști francezi contemporani. Este director de studii la École des hautes etudes en science sociale (Școala de Înalte Studii în Știinţe Sociale – EHESS) și profesor la École d'économie (Școala de Economie ) din Paris. Lucrările lui se focalizează pe economia publică, mai ales pe inegalitatea de venituri și de bunăstare. Este autorul bestsellerului Capitalul în secolul XXI (2013), carte tradusă în 40 de limbi, printre care și în română (Editura Litera 2015), și vândută în peste două milioane și jumătate de exemplare. Cartea de faţă, apărută la sfârșitul anului 2019 și care este într-o oarecare măsură continuarea celei dintâi, are în vedere în primul rând inegalităţile de venituri în diferite societăţi de-a lungul istoriei.
J-Novel Club is a digital publishing company started by translators and fans like you! Our mission is to translate and release the coolest, funnest, and newest light novels from Japan to the world. By focusing on digital releases, and providing a membership service to let people read the books as soon as they are translated, our goal is to build a community of light novel readers and to grow the market, so that more and more releases can be officially licensed and translated. We won't just publish the big hit light novels that get anime adaptations, but also newer titles or books from small publishers and web novels... as long as it's a blast to read, we'll bring it to you! So pull out your tablet or ereader, sit down in a comfy chair, and join the club! weniger anzeigen expand_less
Versandkostenfreie Lieferung! (eBook-Download)
Als Sofort-Download verfügbar
- Artikel-Nr.: SW9786063370380450914
- Artikelnummer SW9786063370380450914
-
Autor
Thomas Piketty
- Verlag Litera Media Group
- Seitenzahl 1088
- Veröffentlichung 15.01.2021
- ISBN 9786063370380
- Verlag Litera Media Group