Viața și Opera

„Cristian Tudor Popescu a debutat cu un volum de proze S.F. în 1987, a continuat cu proză, în linii mari, realistă după 1989 și s-a făcut remarcat în mod deosebit cu editorialele din Adevărul, veritabile pamflete politice, într-un stil tranșant și savuros. Viața și Opera e o culegere de proze scurte, în mare parte, care s-ar fi putut intitula, dacă nu era atât de potrivit titlul ironic pus de autorul însuși pe copertă, Momente și schițe. Grație unui spirit fundamental caragialian. Semnificativă este și deosebirea dintre lumea lui Caragiale și aceea a lui C.T.P. Locul micilor și mijlociilor burghezi Mitică și compania îl iau personaje din stratul de jos al societății, atât aceea dinainte de 1989, cât și aceea de după. Oameni banali, cei mai mulți, niște amărâți, câțiva mahări făcuți din mucavaua tranziției, vorbind fiecare pe limba lui, care îi caracterizează la fel de bine precum îi caracteriza limba lor pe Miticii lui Caragiale. Sunt în culegere și amintiri, nu tocmai duioase, mizând pe un înțeles simbolic, reportaje pline de haz, chiar dacă având subiecte deloc vesele, portrete în tușe puternice, ba chiar și recenzii literare, bunăoară, nimicitoarea analiză a poeziei cu efect sporitor de drojdie a unui fost prim-ministru sau aproape șocanta radiografie a scrisorilor adresate Veronicăi Micle de către Eminescu, în care C.T.P. vede un personaj curat caragialian, la fel cu acelea din Momente, dar fără a-l lua în deriziune, ci privindu-l ca și cum ar juca în mod conștient acest rol. De cât talent și cât umor are C.T.P. în prozele scrise de peste două decenii încoace, unele inedite, cititorii își vor da singuri seama, citindu-l. Lectură plăcută!“ (Nicolae Manolescu)