Maxime și cugetări filocalice

Filocalia sau iubirea frumuseții spirituale reprezintă o sinteză a întregii spiritualități ortodoxe. Putem considera colecția scrierilor filocalice mai mult un manual privind îndrumarea creștinului pe calea urcușului duhovnicesc, decât un tratat sistematic de spiritualitate. Autorii acestor scrieri sunt preocupați de predarea unei metode de curățire de patimi și de punere în lucrare, cât mai fidelă, a învățăturilor evanghelice. Din acest motiv, preocuparea lor este una mai mult practică decât teoretică. La ei, ca de altfel la toți Părinții Bisericii, învățătura de credință este strâns legată de cea morală, înțeleasă ca punerea în lucrare a acestei învățături.

Creștinul, cu cât se curăță mai mult de patimi, cu atât pătrunde mai adânc înțelesurile Scripturii, ale Cuvântului lui Dumnezeu [2305]. Și cu cât împlinește mai constant poruncile lui Dumnezeu, cu atât îl descoperă mai profund pe Hristos lucrând și sălășluind în inima sa [2068, 2069].

Doar înțelegând această strânsă legătură între învățătura de credință și trăirea ei putem înțelege spiritualitatea ortodoxă și învățătura Sfinților Părinți. Cu alte cuvinte, doar trăind asemenea lor putem să le înțelegem învățătura prin care ei ne ajută să pătrundem tainele Sfintei Scripturi.

Învățătura cuprinsă în aceste scrieri, deși privește în mod special pe monahi, se adresează în mare măsură fiecărui creștin în parte, și descrie o unică învățătură morală, valabilă atât pentru monahi, cât și pentru oricare creștin ortodox.